Amsterdam – orasul care mi-a dat masura libertatii

Ai incercat vreodata sa definesti libertatea? Sa o masori? Ai putea spune clar si precis cat de liber esti, cat de inalt este tavanul pe care doresti sa-l atingi in zborul tau? Eu intotdeauna am zis “the sky is the limit” si am visat dezlantuit la aventuri, calatorii, intamplari fabuloase. Insa totul parea desprins dintr-un film, ireal, inconsistent, utopic. Stiam lucrul acesta si in gandurile mele copilaresti credeam ca orasele acelea mari, superbe, pline de viata exista doar acolo, la televizor, in carti. Insa intr-o seara de iarna am pasit pe un taram magnific, desprins direct din visele mele. Intr-o clipa am realizat ca totul e real, profund, posibil. Si aripile mele au gasit cu usurinta drumul spre libertate… i-au simtit gustul, atingerea, masura.

 

Amsterdamul a fost magic pentru mine. Ramane primul oras (si poate singurul) care si-a exercitat puterea si atractia cu atat talent aspura mea, incat m-a transformat ca om. Am fost cu adevarat fericita in Amesterdam. Am devenit eu insami.

 

O seara rece, de inceput de ianuarie. Pasesc prin aeroportul din Amsterdam ingrijorata de probleme marunte – nu am bani schimbati, nu inteleg o boaba din limba lor ciudata, nu stiu incotro merg. Intr-un fel sau altul am urcat in trenul potrivit pentru Gara Centrala si pe drum am privit oarecum dezamagita campuri inghetate, blocuri gri, un peisaj dezolant. Am ascultat conversatia a doi indragostiti din tren si am surprins caldura si dulceata strecurate printre cuvintele cazone. M-am relaxat si am zambit. Dragostea da frumusete chiar si unei limbi atat de grele…

 

Gara Centrala din Amsterdam – intuneric, lumini plapande, o cladire frumoasa si sute de biciclete – mormane intregi de biciclete. Iar la ora aceea tarzie am parcurs cativa kilometri buni pana in centrul orasului, cu ochii agatati de cladirile ascutite ca gerul acelei nopti.

 

Strazile inguste, pietruite, fara zapada, m-au condus prin Red Light District, pregatit la cea ora de activitati… intime. Am admirat saloane de masaj thailandez, cu brunete minione cu par lung, invaluitor, intinse pe paturile roz ale unor camere impersonale de la mezanin. Apoi ochii mei curiosi s-au oprit pe o blonda superba, in lenjerie alba din matase si dantela, cu o masca aurie pe chip, care vorbea la un telefon de epoca in geamul de la etajul intai al unei cladiri. Zambetul ei, miscarile senzuale, lumina galbena, moale, m-au facut sa respir sacadat. Imaginea aceea din geam, filtrata prin sticla si prin oboseala noptii, cred ca a fost cel mai sexy lucru pe care l-am admirat vreodata. Intangibila si totusi atat de clar conturata, pretioasa, seducatoare si totusi atat de reala, atat de usor de avut…

 

Am trecut de un patinoar cu luminile albastre licarind in noapte, am trecut de un hotel la parterul caruia cativa petrecareti isi beau coniacurile absenti, am vazut barbati incredibil de frumosi cu gesturile si gandurile incurcate in aburi de alcool, carati pe biciclete de partenerele lor, am vazut femei elegante in sandale Louboutin iesite sa fumeze la gurile cluburilor subterane, am trecut de Marriott si am ajuns la hotelul meu – Eden Theatre District Amsterdam. O femeie de culoare mi-a urat bun-venit, am urcat cu un lift ingust si am gasit o camera placuta, calda.

 

Desi oboseala imi dadea tarcoale, nu am putut sa dorm. Am privit pe geam pana dimineata domnisoarele pe biciclete care strabateau strazile tacute ale orasului, luminile stinghere reflectand in apa canalelor, agitatia muta a unui oras incredibil.

 

A doua zi, dupa un mic dejun consistent la hotel, am plecat inarmata cu aparatul foto sa surprind Amsterdamul inghetat, boem, captivant, intr-o dimineata obisnuita de sambata. Am strabatut centrul, parcurile pustii, am traversat poduri peste canalele calme, nemiscate, pe care pluteau barci indoielnice, vechi, cu flori la ferestre, pe care locuiau oameni – intrebandu-ma cum ar fi sa te simti acasa acolo, pe apa.

 

Am admirat magazinele de lux, am probat o rochie bej din casmir, fara intentie de shopping, am cumparat cadouri pentru cei dragi, am discutat despre vreme cu angajatul unei tutungerii elegante, in timp ce oamenii de la rand nu bateau nerabdatori din picior si am admirat cladirile colorate, inclinate, desenate parca pe cerul Amsterdamului de unĀ  arhitect cu un excelent instinct ludic.

 

Pe masura ce orele se scurgeau, un sentiment nou, nemaintalnit pana atunci punea stapanire pe mine. Era o fericire simpla, profunda, reala, de copil care are la dispozitie un intreg magazin de dulciuri. Am intrat intr-un boutique din centru pentru a admira sticlele de vin, bomboanele, fructele de padure proaspete si am iesit victorioasa, tinand in mana cea mai buna bere pe care am baut-o vreodata. Lichidul mirific mi-a dat caldura si o nepasare calma, vesela (da, am baut bere pe strada!:)).

 

Ma plimbam pe strazile din Amsterdam singura, fericita si constienta ca civilizatia se desfasura sub ochii mei intr-o maniera necunoscuta pana in acel moment. M-am indreptat spre zona muzeelor, pe o ploaie cu ace de gheata, pentru ca nu puteam rata tablourile pictorului meu favorit, chiar acasa la el.

 

La Muzeul Van Gogh, o caldire moderna si bine organizata, am stat la rand la intrare, apoi m-am oprit o clipa pentru o gustare la restaurantul de la parter. Pe gemurile uriase puteai admira un parc imens si oameni infrigurati care isi plimbau cei mai buni prieteni.

 

Nu as putea sa descriu in cuvinte opera lui Van Gogh. Culoarea, energia si profunzimea tuselor sale sunt fabuloase, iar in fata autoportretului am ramas fara grai. Doar mergand acolo vei intelege!

 

Autocarele Eurolines iti stau la dispozitie si iti propun urmatoarele preturi pentru Olanda:

63 Euro/ dus
121 Euro/ dus-intors

Mai multe informatii aici!