Descopera Germania in perioada festivalului Oktoberfest

oktoberfest-foto-tichr

In fiecare an, festivalul Oktoberfest atrage milioane de vizitatori si petrecareti in toate orasele lumii in care este organizat. In Munchen, locul de origine al Oktoberfest-ului, circa 6 milioane de oameni vin anual la acest festival, fiind atrasi de costumele traditionale grozave, de berea germana si, nu in ultimul rand, de atmosfera de sarbatoare.

Fanii Oktoberfest-ului din Munchen au parte de distractie, 14 corturi de bere de o varietate de sortimente, delicatese bavareze,  muzica populara traditionala si, desigur, de voie buna.

Chiar daca in fiecare an se consuma mai bine de 7 milioane de bere la acest festival care, de altfel, este considerat a fi cel mai mare din lume, evenimentul este totusi deschis pentru toata lumea, chiar si pentru nebautorii de bere.

In mod surprinzator, Oktoberfest nu este numai despre celebrarea berii. Copiii, familiile sau orice persoana care nu prefera, in mod deosebit, berea, pot sa participe la diferite activitati in cadrul acestui mare festival, sau sa se bucure de frumusetile Germaniei.

Unii vor spune: “Care este scopul de a merge la Oktoberfest daca nu ai de gand sa bei o halba de bere buna?”. Ei bine, acest festival este, mai presus de toate, un prilej de a celebra traditiile bavareze cu bucurie si spirit bun! Inca nu esti sigur daca merita sa mergi in Bavaria ca sa te bucuri de Oktoberfest, cel mai cunoscut eveniment din intreaga Germanie?

Iata cateva moduri prin care poti trai pe deplin experienta Oktoberfest-ului in Germania:

Viziteaza Munchen, capitala Bavariei!

Munchen este un oras must-see atunci cand calatoresti in Germania in timpul festivalului Oktoberfest. De fapt, acesta este locul in care se desfasoara festivitatea. Cu cei 1,5 milioane de locuitori, Munchen nu este doar al treilea cel mai mare oras al tarii, ci si capitala Bavariei. Acolo, vei descoperi Orasul Vechi cu arhitectura sa magnifica, inclusiv Rathaus pe Marienplatz, te poti plimba in jurul uneia dintre cele mai mari gradini intraurbane din lume, Englischen Garten, si ai prilejul de a vizita Frauenkirsche sau Deutsches Museum.

Poarta costumele traditionale bavareze pentru a intra in spiritul festivalului!

Daca exista un lucru pe care trebuie sa il faci obligatoriu in timpul Oktoberfest-ului, acela este de a purta un costum traditional bavarez. In aceasta perioada a anului, strazile din Munchen sunt pline de oameni care poarta costumele traditionale ale regiunii Bavaria. Bretelele scurte din piele ale barbatilor (Lederhose) si uimitoarele rochii cu decolteu adanc ale femeilor (Dirndl) sunt elemente specifice ale acestor costume traditionale si, desigur, un must-have pentru acest eveniment. Este de preferat sa achizitionezi costumul traditional bavarez in afara sezonului, cand il gasesti la un pret mult mai scazut. Accesoriile sunt si ele necesare, in special palariile si pantofii traditionali.

Descopera gastronomia germana!

Germanii iubesc berea, desigur, insa ei iubesc, de asemenea, sa manance. Oktoberfest este ocazia perfecta pentru a descoperi bucataria tipica sudului Germaniei. Meniul este, de regula, compus din pui, carne de porc prajita, carnati, Spätzle, Knödel (bile de cartofi), niste varza si covrigi. Nu vei gasi mai multe alimente traditionale ca si in timpul Oktoberfest-ului, asadar nu uita sa gusti din cat mai multe feluri de mancare cand ajungi acolo!

Vezi cel mai mare targ din lume.

Giganticul teren in care este se organizeaza Oktoberfest-ul este numit Wiesn si se transforma, in aceasta perioada, intr-un mare targ, care se presupune a fi cel mai mare din lume: are in jur de 200 de rollercoastere si masinarii de distractie, ce sunt incercate de mai bine de 6 milioane de oameni in fiecare an. Printre cele mai populare se numara Riesenrad (roata Ferris) si Hexenschaukel (bazat pe iluzie optica).

Invata cateva cantece traditionale germane!

Pregateste-te! Oktoberfest este, de asemenea, despre unele dintre cele mai bune hit-uri din limba germana, cele mai multe dintre ele fiind, desigur, cantece populare bavareze. Asigura-te ca inveti versurile in prealabil, daca doresti sa te implici trup si suflet la aceasta festivitate. In Germania, aceste cantece sunt cunoscute de oricine, chiar si de catre cei tineri, asadar cu siguranta le vei auzi fredonate prin Wiesn sau pe la colturile strazilor din Munchen.

Exploreaza Bavaria!

A profita la maxim de Oktoberfest inseamna, totodata, a explora Bavaria. Aceasta regiune a Germaniei este plina de peisaje uimitoare, conturate de munti spectaculosi si de natura frumoasa. Germania de Sud este un loc pe care toata lumea il gaseste fermecator si cuceritor. Asadar, daca ai de gand sa sarbatoresti Oktoberfest-ul alaturi de bavarezi, nu ezita sa le explorezi regiunea minunata in care ei traiesc. Atat orasul Munchen este de vizitat, cat si zonele rurale din imprejurimi!

*Sursa foto: tichr / Shutterstock.com