Geneva – ghid de oras

Geneva (1)Geneva este unul dintre cele mai populare orase elvetiene si este situat la granita cu Franta, langa lacul cu acelasi nume, la fel de faimos. Aici se gasesc sediile mai multor institutii europene si poate fi numit, fara nici un fel de problema, capitala diplomatica a Europei.

Daca Elvetia este cunoscuta pentru peisajele montane, Geneva iese oarecum din acest tipar, fiind situat la o altitudine medie de 400 de metri deasupra nivelului marii. Cu toate acestea, Mont Blanc se afla la aproximativ o ora distanta si se poate vedea in orice perioada a anului.

La aproximativ 100 de kilometri de oras se afla statiuni de top pentru cei care vor sa schieze. Amintim aici Chamonix, Clausaz, Avoriaz sau Verbier, insa ele sunt mult mai multe.

Vorbitorii de franceza nu vor avea nicio problema in a se intelege cu localnicii pentru ca e principala limba vorbita in zona. In Elvetia sunt limbi oficiale germana, franceza, italiana si retroromana.

Calitatea vietii si frumusetea locului au fost factori importanti in deciziile luate de Voltaire, Calvin sau Jean-Jaques Rousseau de a isi petrece o buna perioada din viata lor aici, astfel incat multi sunt de parere ca acestia s-au nascut aici.

Obiective turistice in Geneva

Sediul CERN are forma unui glob si din punct de vedere arhitectural nu impresioneaza decat prin marime. Importanta lui stiintifica este insa enorma, fiecare universitate importanta avand reprezentanti aici.

Muzeul Ceasurilor si Emailurilor este situat intr-un parc din centrul orasului si gazduieste aproximativ 1000 de obiecte ce dateaza din secolele XVI-XX.  Unul dintre cele mai apropiate obiective turistice de el este Muzeul de Arta si Istorie, care cuprinde de la lucrari semnate de Cezanne, Rembrandt sau Rodin pana la obiecte culese din situri arheologice din Sudan sau Orientul Mijlociu. Este si una dintre cele mai impunatoare cladiri din Geneva, cel putin prin marime.

Catedrala Saint Pierre a fost construita in secolul XII si este cea mai inalta din zona, ajutata fiind si de dealul pe care e plasata. A suferit numeroase modificari in secolul XVI, iar sub ea se gaseste un important sit arheologic ce nu trebuie ignorat.

Alte lacase de cult religios sunt Basilica Notre Dame, Biserica Sfintei Trinitati, Biserica Madeleine si Biserica Ortodoxa Rusa.

Primaria este si ea un reper nu doar pentru arhitectura, ci mai ales pentru evenimentele extrem de importante ce au avut loc in interiorul ei, de-a lungul timpului. In 1864, aici a intrat in legalitate Crucea Rosie. Organizatia are o poveste interesanta, avand chiar si un muzeu in oras, numit Musee du Croix-Rouge et du Croissant-Rouge.

Indreptati-va atentia si spre Muzeul Ariana, situat langa Palatul Natiunilor. Acesta este construit in stil neo-renascentist italian si seamana putin cu un castel dintr-o perioada tarzie, simplu, ridicat mai mult in scopuri defensive. In el se gaseste o colectie impresionanta de vase din ceramica si cateva statui.

Monumentul Brunswick nu impresioneaza prin marime, ci atrage atentia prin detalii. Mult mai importanta este incarcatura emotionala care a insotit aceasta constructie. Charles d’Este Guelph, duce de Brunswick, a decedat in 1873 si a donat intreaga avere municipalitatii cu conditia de a ii organiza o inmormantare grandioasa si un monument care sa ii faca cinste. Mai multi localnici s-au opus si au luat nastere, astfel, discutii aprinse.

Maison Tavel este una dintre cele mai vechi cladiri din oras, fiind construita in secolul XII. In 1963 a fost cumparata de municipalitate si transformata in muzeu al istoriei Genevei.

Alte obiective turistice din Geneva: Muzeul Etnografic, Vechiul Turn, Muzeul International al Reformei etc.

In afara Genevei puteti vizita Castelul Chillon, pe malul lacului Leman, dar la trei kilometri de Montreaux. Acesta este rezultatul unirii mai multor cladiri cu ziduri fortificate. Se crede ca cele mai vechi urme ale acestuia dateaza de la inceputul mileniului II.

Lacul Leman este denumirea celui pe care noi il cunoastem ca fiind Lacul Geneva, cel mai mare din Europa, avand o lungime de peste 70 de kilometri si o latime maxima de 13 kilometri. Pe malul acestuia se mai gasesc localitatile Lousanne si Montreux.

Geneva, orasul cumparaturilor

Paradoxul face ca in ciuda dimensiunii mici a orasului, Geneva sa rivalizeze cu orase precum Paris sau Milano in ceea ce priveste cumparaturile, calitatea produselor si diversitatea lor. Evident cele mai cumparate produse sunt ceasurile.

Cele mai importante strazi si zone comerciale sunt Rue du Mont Blanc, Rue des Paquis, centrul si orasul vechi. Cel mai mare mall este Balexert, insa va puteti indrepta atentia si spre Planete Charmilles.

Ce mai puteti face in Geneva?

Puteti practica raftingul pe cele doua rauri ce trec prin oras: Ron si Arve. Chiar daca nu e cunoscuta pentru vinuri, regiunea este cea mai productiva in acest sens din Elvetia si puteti face trasee destinate acestei ocupatii, pe jos sau cu bicicleta, in care sa degustati din diferite soiuri.

In foarte multe fotografii ale Lacului Leman sunt surprinse baloane. Va recomandam sa va faceti curaj sa incercati si sa nu ratati o astfel de experienta.

Pentru rezervari si informatii suplimentare, va invitam pe www.eurolines.ro

Geneva (2) Geneva (3)