Istoria Turnului Eiffel – inceputul, constructia, controverse

Istoria Turnului Eiffel (1)Nimic nu se refera mai clar la Paris decat Turnul Eiffel. Orice persoana care viziteaza Parisul are o poveste despre Turnul Eiffel, fie ca este vorba despre o cerere in casatorie, un loc de aniversare sau, pur si simplu, o dovada a unei vizite in capitala Frantei.

Ce nu stie multa lume, insa, este faptul ca structura acestei capodopere ingineresti are o istorie lunga. Turnul Eiffel a supravietuit ocupatiei germanilor, in ciuda incercarilor acestora de a folosi turnul in scopuri de propaganda. Astazi, Turnul Eiffel este una dintre cele mai recunoscute structuri din intreaga lume.

Turnul Eiffel este situat pe Champs de Mars si are o inaltime de 324 de metri atunci cand antena este inclusa. Cand a fost construit prima data, a avut 312 metri inaltime si, timp de 41 de ani, a fost cea mai inalta constructie din lume. Cand cladirea Chrysler a fost construita in orasul New York, aceasta a masurat 319 metri inaltime, doborand recordul Turnului Eiffel.

Vizitatorii pot avea acces la trei niveluri ale structurii, doua prin scari sau lift, iar al treilea doar prin lift. Peste 300 de trepte exista intre fiecare nivel, cu un total de peste 1600 de trepte pe toata inaltimea turnului. Primele doua niveluri sunt dotate, de asemenea, cu restaurante, unele bufeturi, precum si cu un bar de sampanie.

Inceputul Turnului Eiffel

In anul 1889, Franta a gazduit la Paris Expozitia Mondiala. Maurice Koechlin si Emile Nouguier, doi ingineri care faceau parte din Compagnie des Etablissements Eiffel, au proiectat turnul ca piesa principala pentru turn. In 1884, Koechlin a desenat o schita pentru un proiect, pe care a descris-o ca fiind “un mare stalp de inalta tensiune, format din patru grinzi cu zabrele in picioare, stand in afara bazei, care se unesc in partea de sus, imbinate prin structuri metalice, la intervale regulate.”

La inceput, Gustave Eiffel, proprietarul companiei, a aratat un interes scazut pentru proiect, dar a mers mai departe si a dat aprobarea pentru un studiu mai aprofundat al schitei respective. Koechlin si Nouguier au solicitat ajutorul sefului departamentului de arhitectura, Stephen Sauvestre, pentru design. Sauvestre a adaugat ornamente, obtinand astfel sprijinul lui Eiffel, care a cumparat atunci brevetul proiectului celor trei domni. Mai tarziu in acel an, design-ul a fost inclus la Expozitia de Arte Decorative si, la inceputul anului urmator, Eiffel a prezentat lucrarea Societatii Inginerilor Civili.

In 1886, Edouard Lockroy, ministrul de Comert si Industrie, a anuntat o incercare de a construi un turn de metal cu patru laturi pe Champ de Mars. Au fost prezentate 107 proiecte, dar proiectul final i-a revenit lui Eiffel. Compania sa avea sa construiasca turnul, pe care trebuia sa il finalizeze in termen de 20 de ani.

Constructia Turnului Eiffel

Constructia turnului a inceput in data de 28 ianuarie 1887 si a durat doar doi ani. Desi arhitectul Sauvestre a fost principalul responsabil, in jurul lui au lucrat aproximativ cincizeci de ingineri, 121 de muncitori in constructii si 100 de muncitori ai fierului. Pe parcursul intregii perioade a constructiei, un singur muncitor a murit.

Mii de desene au fost pregatite pentru cele 18.038 parti diferite ale turnului. Componentele finite au fost aduse la fata locului, unde au fost modelate si asamblate. Atunci cand partile nu se potriveau, ele erau trimise inapoi la fabrica pentru modificari. In intreaga structura, 18.038 de piese au fost conectate prin doua milioane si jumatate de nituri.

Cele patru picioare au fost construite ca si cantilevere pana la jumatatea primului nivel, in acea perioada schelele fiind construite din cherestea. O macara inalta a fost instalata in fiecare picior si, pana in martie 1888, cele patru picioare au fost unite la primul nivel. Un an mai tarziu, la sfarsitul lunii martie 1889, a fost finalizata principala parte a turnului. La 31 martie, Eiffel a condus un grup de oficiali guvernamentali si reporteri in partea de sus a turnului. Lifturile nu functionau la momentul respectiv, astfel ca grupul a fost nevoit sa urce pe scari timp de mai mult de o ora pentru a ajunge in partea de sus. Nu tot grupul a reusit sa ajunga la destinatie, cei mai multi dintre membri oprindu-se la nivelurile inferioare.

Celebrul turn a fost deschis oficial publicului la mijlocul lunii mai, noua zile dupa deschiderea din 6 mai a Expozitiei Mondiale. La acel moment, lifturile inca nu au fost finalizate.

Ceea ce nu stiu multi oameni este faptul ca Eiffel insusi a declarat intr-o lucrare publica faptul ca intreaga constructie a acestei structuri ar fi durat mai mult de doi ani daca nu dispunea de ajutorul unui inginer roman extrem de priceput, Gheorghe Panculescu. Intr-o lucrare denumita “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, se sugereaza faptul ca Turnul Eiffel a fost construit printr-un sistem tehnic initiat de Gheorghe Panculescu, acela de a folosi subansamble din metal construite la sol pe care sa le monteze ulterior sus.

Mai mult decat atat, exista o legenda care spune ca intregul otel folosit la constructia Turnului Eiffel a fost turnat in Romania, mai exact la Govajdia, langa Hunedoara, francezii hotarand turnarea niturilor la noi in tara deoarece, in anii 1800, ei nu dispuneau de o siderurgie.

Controverse legate de gigantica structuraIstoria Turnului Eiffel (2)

Chiar inainte ca turnul sa fie construit, au aparut cateva controverse in jurul acestuia. Unii dintre artistii acelei perioade aveau obiectii din motive artistice. Ei nu credeau ca structura era pe picior de egalitate arhitecturala cu structuri precum Arcul de Triumf si altele, care au devenit in cele din urma monumente nationale. Ei considerau ca turnul este mai mult un obiect de inginerie, mai degraba decat unul de arhitectura. In plus, contestatarii au trimis o petitie la Charles Alphand, ministrul Lucrarilor si comisarul Expozitiei Mondiale. Ca raspuns, Eiffel a comparat Turnul Eiffel cu Marile Piramide din Egipt.

Ziaristii au avut o zi de munca de teren in timpul constructiei turnului. Ingrijorarea cu privire la soliditatea structurala a fost adesea exprimata. Atunci cand schela din lemn a fost construita in picioare, au aparut diferite articole cu titluri de ingrijorare, numindu-l pe Eiffel “nebun” si indicand faptul ca acesta ar trebui sa fie inchis la un azil. O alta preocupare iesita la suprafata a fost costul turnului. La sfarsitul constructiei, Turnul Eiffel a ajuns la un cost de aproape opt milioane de franci francezi din aur.

Turnul Eiffel in ziua de azi

Initial, masivul Turn avea sa fie demontat dupa douazeci de ani, atunci cand proprietatea a revenit de la Eiffel orasului Paris. Cu toate acestea, orasul si-a dat seama cat de valoros este turnul pentru scopuri de comunicare, decizand sa il lase in picioare. Emitatoare radio au fost montate pe turn pentru a bloca comunicarea germana in timpul Primului Razboi Mondial. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand germanii au atacat Parisul, cablurile liftului au fost taiate de francezi, astfel incat Adolf Hitler sa fie nevoit sa urce pe scari. Hitler nu a urcat pe scari, iar pentru nazisti a fost destul de dificil sa acopere pavilionul din turn. De indata ce Parisul a fost eliberat, cablurile au fost “reparate in mod miraculos”. Cand germanii au plecat, Hitler a ordonat guvernatorului militar la Paris sa demoleze orasul, inclusiv gigantul turn, dar ordinul nu a fost ascultat.

La fiecare sapte ani, Turnul Eiffel este vopsit. Este nevoie de sapte pictori si de un an intreg pentru ca intreaga structura sa fie vopsita. Turnul este vopsit manual, folosind perii circulare mici. De-a lungul anilor, turnul a fost vopsit in rosu, portocaliu si chiar in galben, dar din anul 1968 acesta a mentinut o culoare maro. Este nevoie de aproximativ 66 de tone de vopsea pentru a acoperi intreaga structura.

Astazi, Turnul Eiffel este considerat de cei mai multi oameni ca fiind o piesa de arta structurala uimitoare. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din intreaga lume, avand la activ mai mult de un sfert de miliard de vizite. Cinci statii de radio si sase posturi de televiziune difuzeaza din partea de sus a turnului.

Vizitatorii se pot bucura de o vedere panoramica a Parisului din turn si de o masa fastuoasa la unul dintre restaurantele sale.

Pentru rezervari si informatii suplimentare, va invitam pe www.eurolines.ro