Muzeul Anne Frank din Amsterdam – tarife si program

Muzeul Anne FrankMuzeul Anne Frank din Amsterdam este una dintre dovezile incontestabile asupra faptului ca nazismul a creat adevarate tragedii. Desi din exterior, muzeul pare o casa normala, nefiind cu nimic diferit fata de restul caselor din jur, acesta ascunde povestea unei familii de evrei reformati care a trecut prin suferintele provocate de antisemiti. Dintre membri familiei, cea care s-a evidentiat a fost Anne Frank, o adolescenta de doar 15 ani care a lasat in urma sa un jurnal in care si-a povestit fiecare traire din perioada petrecuta in casa.

Dupa incheierea razboiului, jurnalul Annei a ajuns sa fie publicat in mai multe limbi, povestea sa a fost transformata in poveste cinematografica iar casa a fost transformata in muzeu.

Care este, de fapt, povestea Annei Frank?

Nascuta in 1929, in Germania,  Anne Frank nu a avut o viata prea lunga, aceasta ajungand sa isi piarda viata intr-un lagar de concentrare, in urma unei epidemii de tifos.

Anne a fost fiica lui Otto Frank si a lui Edith Frank si a avut o sora mai mare, Margot.  Intreaga familie s-a mutat in Olanda, Amsterdam in urma deschiderii unei noi filiale a firmei ” Opekta”, detinuta de Otto Frank, Amsterdam fiind si locul unde avea sa inceapa cosmarul.

Dupa cucerirea Olandei de catre Germania in 1940, evreii au inceput sa fie din ce in ce mai chinuiti, legile antisemite incepand sa fie decretate una dupa alta.

Pentru ca in 5 iulie 1942, Margot a primit o instiintare ca urmeaza sa fie trimisa la munca intr-un lagar, intreaga familie Frank a decis sa se ascunda intr-o camera din casa care este astazi muzeu, loc in care au reusit sa stea nu mai putin de 2 ani. Din pacate, au fost dati de gol, fapt ceea ce a dus la arestarea lor si la transferul in lagare de concentrare destinate evreilor.

Din pacate, Anne si Margot nu au supravietuit, decedand amandoua de tifos in martie 1945, cu doar cateva zile inainte de eliberarea lagarelor de catre trupele britanice. Ceea ce a transformat-o pe Anne intr-o adevarata “vedeta” internationala a fost jurnalul sau, in care a scris in cei 2 ani cat s-a ascuns in casa din Amsterdam si in care si-a exprimat toate trairile.

Ce gasesti in Muzeul Anne Frank?

Cladirea Anne Frank este compusa dintr-o parte in fata si o anexa in spate. In anexa din spate se gaseste camera unde a fost ascunsa familia Frank, precum si alte camere in care au fost ascunsi alti evrei. Evident, partea impresionanta a muzeului este anexa secreta din spatele casei. Pe langa aceasta insa, exista o multime de alte lucruri interesante, care contin probe si marturii despre discriminarea sociala si despre antisemism.

Cand poti sa vizitezi muzeul Anne Frank?

Daca ajungi in Amsterdam si vrei sa descoperi povestea Annei, programul muzeului este zilnic, incepand cu ora 9 si terminand cu ora 19:00. Pe timpul anotimpului cald (din 29 martie pana in 1 septembrie ), programul se extinde pana la ora 21:00 cu exceptia zilei de 4 mai.

De asemenea, daca ajungi pe 31 decembrie este bine sa stii ca muzeul se inchide la 17:00 iar daca ajungi pe 1 ianuarie si pe 25 Decembrie, trebuie sa stii ca acesta se deschide de la 12:00. De asemenea, este bine de stiut faptul ca ultima intrare in muzeu are loc cu 30 de minute inainte de inchidere.

Cum ajungi la acest muzeu?

Adresa muzeului este Prinsengracht 263, Amsterdam. Daca alegi mijloacele de transport in comun, trebuie sa cobori la statia Westermarkt, dupa ce calatoresti cu autobuzele 21, 170, 171 sau 172.

Cat costa intrarea la muzeu?

Pentru adulti, pretul de intrare este de 8.5 euro, pentru copiii intre 10 si 17 ani, acesta este de 4 euro in timp ce pentru copiii de pana la 9 ani intrarea este libera.

Cu siguranta, o vizita in Amsterdam trebuie sa contina si acest obiectiv, in conditiile in care este o realitate cruda, dar in acelasi timp plina de invataminte, din care oricine poate sa descopere cate ceva.

Pentru rezervari si informatii suplimentare, va invitam pe www.eurolines.ro