O tara aflata la doi pasi de Romania a fost nominalizata pentru titlul “Destinatia anului 2017”

slovenia

*Sursa foto:  Gaspar Janos/Shutterstock.com

Un renumit website ce prezinta destinatii turistice din intreaga lume a intocmit o lista cu cele mai frumoase destinatii din 2017. Printre destinatiile exotice listate pe website-ul respectiv se regaseste si o tara care se afla foarte aproape de Romania.
Lista cuprinde atat destinatii exotice, cat si destinatii europene. Printre cele mai populare se numara Islanda, Namibia, Grecia, Chile si Vietnam.

Slovenia, caci despre ea este vorba, a fost propusa pentru titlul de destinatie a anului 2017 datorita peisajelor naturale superbe si obiectivelor turistice unice pe care turistii le pot vizita pe teritoriul ei. Situata la numai 1200 de kilometri de Romania, Slovenia isi focuseaza actiunile de promovare ale turismului local pe parcurile nationale, lacurile superbe si alte obiective turistice naturale.

Istoria bogata a Sloveniei a contribuit la formarea unei economii stabile, bazate indeosebi pe industria metalurgica si cea constructoare de masini. Una dintre cele sase teritorii care s-au desprins din fosta Republica Iugoslavia, Slovenia se prezinta azi ca o tara dezvoltata, orientata catre principiile europene, in armonie cu miscarile politice de la nivel continental.

Ce poti sa vizitezi in Slovenia?

Cand vine vorba de turism, asa cum am mentionat si la inceput, Slovenia pune foarte mult accent pe obiectivele turistice naturale. Printre cele mai cunoscute atractii turistice se afla lacul si orasul Bled. Popular datorita peisajelor pitoresti ce se gasesc in zona, orasul Bled reuseste sa atraga un numar impresionant de turisti datorita insulei si manastirii situate in centrul lacului, dar si datorita pozitionarii strategice, exact la intrarea in Parcul National Triglav – o alta destinatie turistica importanta din Slovenia.

lacul-bled

*Sursa foto:  Dudarev Mikhail/Shutterstock.com

Orasul Bled are dimensiuni reduse si poate fi descoperit cu usurinta la pas. Castelul superb ce se afla pe insula poate fi deasemenea vizitat, insa nu la pas. Pentru a ajunge pe insula turistii se relaxeaza intr-o plimbare scurta cu barca, iar de acolo lucrurile sunt foarte simple.

O alta destinatie importanta a Sloveniei o reprezinta capitala tarii, Ljubljana. Desi Ljubljana nu are niciun obiectiv turistic cunoscut la nivel european, farmecul acestui oras ii face pe turisti sa se indragosteasca iremediabil de el. Odata ajuns aici, stradutele inguste, casele colorate si restaurantele cochete se transforma instanta in obiective turistice numai bune de fotografiat. Totusi, daca ajungi in oras, asigura-te ca nu ratezi Tromostovje, Centrul Vechi si Podul Dragonului.

slovenia-1

*Sursa foto: Matej Kastelic/Shutterstock.com

Cum ajungi in Slovenia?

Bucuresti este legat de capitala Sloveniei printr-o serie de zboruri directe, insa frumusetea acestui teritoriu nu poate fi observata atat de bine din zbor, asa ca cel mai recomandat mijloc de transport ar fi autocarul sau masina persoanala. Daca iti doresti sa scapi de stresul si grija condusului pana in Slovenia, lasa-te pe mana specialistilor si calatoreste cu autocarele FlixBus. Rezerva-ti acum un bilet in agentiile Eurolines Romania si TUI TravelCenter sau pe on-line pe www.eurolines.ro sau www.flixbus.ro.