Zilele 6 si 7 – Oamenii Italiei

milanoGregorio poarta camasa alba, cravata, pantaloni calcati la dunga si sacou. Cu parul negru si obrazul proaspat ras, sa tot aiba vreo douazeci si-un pic de ani. O imagine perfect normala intr-o autogara precum Tiburtina in care soferii – cel putin cei de la Eurolines, sunt imbracati cu multa grija.

Mai tarziu, in cursa de noapte catre Milano, aflu ca Gregorio are 30 de ani si ca meseria lui este cu totul alta. El este, de fapt, un artist care creaza pe computer modele pentru sculpturile care, ulterior, taiate cu laser, vor infrumuseta interioarele elegante ale caselor. ”Este o meserie pe care o iubesc dar care, din pacate, nu se plateste bine. Am fost nevoit sa ma reorientez”, povesteste el. Asa s-a apucat de soferie, o traditie de familie pentru ca si tatal lui a fost sofer profesionist.
”M-a luat de mic in autocar, imi place, e o ocupatie frumoasa.”

Vreau sa ii spun sa nu renunte la talentul sau insa mi-o ia inainte si imi scrie ”toate la timpul lor.” Imi scrie pentru ca intreaga discutie se poarta pe telefon, cu ajutorul Google Translate. Din romaneste in italiana si invers. Daca ar fi vorbit engleza, n-ar mai fi fost nevoie.

Gregorio a locuit o perioada la Roma insa viata este scumpa acolo asa ca a revenit impreuna cu familia, in orasul in care s-a nascut. Pescara.

De dimineata, la ora 6, in autogara din Milano il intalnesc pe Luigi Di Domenicis. Un italiano vero cu alura si eleganta unui colonel, dincolo de care bate o inima de aur. Postul de supervizor al soferilor de la Baltour – Eurolines pe regiunea Milano, ii permite sa petreaca mai mult timp acasa decat colegilor sai care conduc autocare.
Insa Luigi nu ezita nici o clipa sa se urce la volan si sa inlocuiasca un coleg atunci cand are nevoie de ajutor sau ii poate permite astfel sa petreaca o zi in plus alaturi de cei dragi, acasa. Un acasa care, de multe ori, se afla la cativa zeci de kilometri distanta de Milano. Luigi lucreaza de trezeci de ani in bransa si spune ca daca nu ar fi iubit oamenii, s-ar fi lasat demult de meseria aceasta. In timpul liber, calatoreste in locuri exotice – face doua mari calatorii pe an, una in Europa, alta intr-o destinatie exotica si conduce “o sportiva” Alfa Romeo.

Milano – Cautand-o pe Maria Callas

Inima orasului modei bate altfel decat cea a Romei. Turistii sunt mai putini, cladirile noi, mai multe. Milano este un oras modern, un punct de atractie pentru iubitorii de moda dar si pentru persoanele preocupate de spiritualitate care vin aici pentru a vizita numeroasele sale catedrale.

La Palatul Sforzesco intalnesc doi romani veniti cu un scop mai practic, acela de a face bani. Autorizatia obtinuta de la primarie si costumele de nobili milanezi, in care se fotografiaza alaturi de turisti, le permit celor doi ploiesteni sa traiasca aici de un an de zile si sa trimita bani acasa. Daca palatul este o bijuterie arhitectonica, gradina sa este o minune a naturii in care soarele si umbra se imbina armonios. Aleile largi, acoperite cu pietris alb, sunt umbrite de copaci venerabili, cu coroane bogate, iar iarba verde si bogata te imbie sa te intinzi si sa faci o baie de soare. In lacul cu nuferi convietuiesc pasnic pesti si broaste testoase. In ziua vizitei mele, acestea iesisera la mal, isi scosesera capetele din carapace si le intinsesera catre soare. Atentie cand mergi, sa nu cumva sa calci una din micile soparle verzi care apar te miri cand din frunzis.

milano1
Domul din Milano domina centrul orasului istoric cu turnurile sale dantelate. Daca intri in biserica – ceea ce iti recomand cu atat mai mult cu cat intrarea este gratuita, merita sa vizitezi si cripta in care se afla moastele sfantului Carlo si care va pune la lucru o imaginatie bogata. La fel ca si frumoasele galerii Vittorio Emmanuelle, din imediata apropiere, la capatul carora se afla celebrul Teatro alla Scala, pe scena caruia a evoluat si Maria Callas. O cladire al carei aspect nu se ridica nici pe departe la inaltimea renumelui.

Poarta Garibaldi este locul in care poti gusta latura moderna a orasului Milano. Turnurile inalte adapostesc o piateta interioara adorabila, cu fantani si locuri de odihna. La baza turnurilor, daca aveti noroc, puteti gasi artizani locali cu produse autentice milaneze. Un pic mai jos, pe Corso Garibaldi, gasiti o gelaterie mica, cu cea mai buna inghetata din oras, magazine cochete dar si cateva barulete animate de tineri pana seara tarziu.

Una dintre cele mai frumoase panorame a orasului poate fi admirata de pe terasa celui mai inalt restaurant din oras. Plano 20 figureaza in ghidul Michelin si propune un concept modern de micro cuisine. Preturile sunt accesibile – un meniu compus din 3 feluri costa 30 de Euro. Daca mi-as fi cumparat haine din magazinele marilor creatori de moda, acesta este locul in care le-as fi inaugurat seara, la o cina la lumina lumanarilor. Designul restaurantului – pereti din sticla, décor minimalist in alb si inox, ar pune in evidenta o rochie rosie de la Givenchy.

La cativa kilometri distanta, langa oras, intr-un alt registru, se gaseste un alt loc indragit de localnici, care vin pana aici pentru a manca cea mai buna inghetata din Milano – LatteriAgricola. Povestea locului incepe in 1937, atunci cand aici a fost construita o ferma. In 1983 proprietarii adaugau un punct de vanzare al produselor cultivate si produse aici. O ferma care include si un restaurant in stil rustic, ale carui preparate sunt realizate din ingrediente cultivate aici. Astazi, LatteriAgriacola are camere de oaspeti, sali de conferinte, restaurant iar clientii pot vedea printr-un perete de sticla procesul transformarii laptelui in branza si alte produse lactate.

La Milano exista un autobuz turistic hop on/off insa poti folosi cu incredere transportul local. Metroul este curat si aerisit, la fel si autobuzele si tramvaiele cu care am circulat. Un bilet valabil 90 de minute costa 1.50 Euro. Nu poti spune ca ai calatorit ca un adevarat milanez daca nu ai dat o tura cu tramvaiul vintage. Eu nu am avut timp, asa ca acum am un motiv intemeiat sa revin.