Topul oraselor pe care sa le vizitezi in Germania

Atunci cand iti planifici o vacanta cu familia sau o evadare personala intr-un tinut indepartat, exista cateva tari pe care sa le iei in considerare, mai ales daca iti doresti sa prinzi o combinatie de monumente istorice, naturale si moderne. Una dintre aceste tari care le are pe toate este Germania.

Fie ca este vorba despre cel de-Al Doilea Razboi Mondial, arhitectura romana, muzica sau cultura, Germania este bogata in monumente istorice, culturale si artistice; fiind una dintre cele mai populare destinatii turistice din Europa si, totodata, din intreaga lume.

Iata care sunt cele mai importante orase din Germania pe care sa le vizitezi in cazul in care doresti sa iti faci urmatoarea vacanta in aceasta tara:

Munchen

Munchen, al treilea oras ca marime din Germania si unul dintre orasele preferate ale turistilor care aleg sa calatoreasca in Europa, merita sa fie vizitat din mai multe motive. Situat in inima Bavariei, Munchen este un oras traditional german, cu un pic de feeling modern. Exista nenumarate lucruri de facut in Munchen. Unele dintre preferatele turistilor sunt: vizitarea muzeului BMW, vizitarea Stadionului Olimpic de Vara din 1972, plimbarile pe jos sau cu bicicleta pe strazile orasului, vizitarea Muzeului German si, totodata, vizitarea Salii New Town. Daca iti place sa faci shopping, atunci Munchen este un oras pe care nu trebuie sa-l ratezi! Aici gasesti magazine cu haine de foarte buna calitate, care apartin marilor case de moda, dar si altor marci disponibile celor care nu aloca un buget mare hainelor. Prada si Zara sunt doar cateva dintre marcile de haine care se gasesc in magazinele de pe strazile orasului Munchen. Un alt motiv pentru care Munchen este popular printre turistii straini este celebrul festival de bere Oktoberfest. In fiecare an, in Munchen se desfasoara Oktoberfest, cel mai mare festival de bere din intreaga lume. Acesta are loc toamna si dureaza cateva saptamani, timp in care berea germana, mancarea traditionala si activitatile distractive sunt incercate de catre mii si mii de oameni.

Munchen

*Sursa foto: www.zepelintour.ro

Berlin

Berlin este capitala Germaniei, fiind, totodata, un oras plin de cultura, politica, istorie si stiinta. Cele mai populare locuri pe care le poti vizita in Berlin sunt: Poarta Brandenburg, Memorialul Holocaustului, Zidul Berlinului, Stadionul Olimpic 1936, Gradina Zoologica, Muzeul DDR, Magazinul KaDeWe si Opera. Desigur, exista nenumarate alte lucruri pe care le poti face in capitala Germaniei. De pilda, trebuie neaparat sa iei cel putin o data masa intr-unul dintre restaurantele din Berlin, pentru a incerca mancarea traditionala. De asemenea, viata de noapte de aici este, cu adevarat incantatoare. Exista o multime de cluburi pentru toate gusturile, in care poti dansa toata noaptea si poti socializa cu localnicii, in timp ce gusti din berea germana care are un renume mondial pentru calitatea sa superioara.

Poarta Brandenburg

*Sursa foto: www.flybe.com

Stuttgart

Daca iti plac masinile, Stuttgart este orasul pe care sa il vizitezi! Aici poti sa vezi exemplare uimitoare de masini in Muzeul Mercedes-Benz si in Muzeul Porche, unde iti va placea in mod garantat! Muzeul Mercedes-Benz este unul dintre locurile preferate ale turistilor care vin pentru prima data in acest oras, deoarece aici ei pot petrece cateva ore printre o multime de masini frumoase, unde pot invata despre istoria acestor autoturisme si, totodata, despre Germania, in general. Desigur, exista mai multe locuri de vizitat in Stuttgart in afara de muzee cu automobile. Un alt loc pe care il poti vizita este Piata Palatului. Vechiul palat a fost initial sediul primelor ducese si duci de Wurttemberg. Totodata, daca iti place sportul, poti sa mergi la un joc de fotbal pe Arena Mercedes-Benz, unde te vei distra de minune! Se stie ca germanii iubesc fotbalul si se pricep la acest sport, asadar fii pregatit sa intampini si cativa suporteri infocati ai echipei nationale germane sau ai echipei de fotbal VfB.

Stuttgart

*Sursa foto: www.hdtimelapse.net

Frankfurt

Frankfurt este considerat un oras global, fiind casa celui mai mare centru financiar din Europa. De asemenea, Frankfurt este un centru de putere de afaceri. Chiar daca acest oras pare a avea un aer plin de seriozitate si sobrietate, aici se gasesc si o multime de locuri distractive pe care le pot vizita turistii. Muzeul German de Film (Deutsches Filmmuseum) este unul dintre obiectivele turistice cele mai de pret ale orasului Frankfurt, fiind un muzeu dedicat istoriei si tehnologiei filmului din Germania si din restul lumii.

Totodata, vizitatorii pot sa calce pragul casei Goethe, casa legendarului scriitor Johann Wolfgang von Goethe. Aceasta locuinta a fost restaurata cu multe dintre bunurile originale ale familiei sale, fiind astazi un loc excelent pentru turistii care doresc sa afle mai multe despre faimosul scriitor german. Muzeul de Arta Staedel este un alt loc cultural care merita sa fie vizitat de catre turistii orasului Frankfurt. Acest muzeu de arta detine o colectie cu opere de arta realizate inca din secolul al XVI-lea, fiind considerat cel mai bun muzeu de arta din Frankfurt.

Frankfurt

*Sursa foto: www.layoverguide.com

Oberammergau

Oberammergau este un oras german de dimensiuni mici, cu o populatie de circa 5000 de oameni, dar care este renumit pentru trei motive. La fiecare zece ani, oamenii din Oberammergau redau Piesa Pasiunii. Piesa descrie viata si moartea lui Iisus Hristos si dureaza sapte ore, timp in care oameni din toata tara si nu numai vin sa asiste la acest spectacol. Oberammergau este, de asemenea, cunoscut pentru picturile murale existente pe casele din oras. Picturile murale reprezinta imagini frumoase din basmele clasice ale literaturii germane. Fiecare casa are o poveste diferita pictata pe peretii ei. Mai mult decat atat, acest oras este renumit pentru prelucrarea lemnului. Exista nenumarate magazine de lemn in acest oras, unde poti cumpara articole frumoase din lemn lucrate manual de catre mesterii localnici.

Ulm

Situat pe Dunare, orasul Ulm din Germania are o istorie si o cultura foarte bogata. Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din acest oras este Catedrala Ulm. Aceasta este biserica cu una dintre cele mai inalte turle din lume. Daca iti doresti, poti urca pe aceasta clopotnita pentru cativa euro. Acest lucru suna mai usor decat este in realitate, deoarece scarile care duc in partea de sus sunt mici, abrupte si alunecoase. Trebuie, cu siguranta, sa ai antrenament pentru a putea escalada aceasta clopotnita. Orasul Ulm mai este cunoscut in intreaga lume datorita faptului ca este locul de nastere al lui Albert Einstein. Daca doresti sa afli mai multe despre viata celebrului om de stiinta, ai ocazia de a vizita casa memoriala a lui Einstein, unde vei gasi o multime de lucruri interesante care i-au folosit de-a lungul timpului.

Pentru rezervari si informatii suplimentare, va invitam pe www.eurolines.ro